CSU Ploiești s-a calificat în semifinalele Cupei României

CSU Ploiești s-a calificat în semifinalele Cupei României
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deținătoarea trofeului Cupei României, CSU Ploiești, s-a
calificat, miercuri, în semifinalele competiției, după ce a învins
și în returul sferturilor de finală, formația „U” Mobitelco Cluj,
cu scorul de 64-59 (31-22).

Clujenii au început curajos disputa de la Ploiești (2-6 și
6-11), pe fondul unor ratări copilărești ale gazdelor, dintre care
Burlacu s-a „remarcat” (4 mingi pierdute). Cu două minute înaintea
primei pauze, „U” Mobitelco se afla tot la conducere (8-16), ieșind
în avantaj la vestiare, după un sfert plin de greșeli de ambele
părți, 14-16.

La reluare, clujenii au mărit diferența, 16-22, dar gazdele
și-au revenit rapid, preluând conducerea în minutul 17 (23-22).
Ultimele minute au aparținut total campioanei, care a reușit un
scor de 15-0 împotriva clujenilor, detașându-se la pauza mare,
31-22. „U” Mobitelco a marcat doar șase puncte în sfertul
secund.

În ultimele două sferturi, meciul nu a avut istoric, în pofida
eforturilor oaspeților (59-57, min. 39). Ploieștenii au obținut
victoria, care coroborată cu cea din tur (90-75), le-a adus
calificarea în semifinalele Cupei României. Niciuna dintre cele
două echipe nu se poate lăuda însă cu evoluția din acest meci, care
a fost mult sub valoarea lor reală, candidând cu succes la titlul
de „cea mai slabă partidă a sezonului”. Apogeul negativ al meciului
a fost atins cu 10 secunde înainte de final, când alimentarea cu
energie electrică a căzut, la scorul 60-59, întreruperea durând un
sfert de oră.

Principalii marcatori ai meciului au fost Hargrove 18 puncte,
Cepulis 10, pentru CSU Ploiești, respectiv Lawrence 17 și Cuici 14,
pentru formația clujeană. În tur, ploieștenii învinseseră la Cluj,
cu 90-75.

În celelalte două meciuri din returul sferturilor de finală s-au
înregistrat rezultatele: BC Mureș-Elba Timișoara 76-66 (în tur
73-87) și CSM Oradea-CS Otopeni 75-84 (în tur 48-66). Astfel,
formațiile Elba Timișoara și CS Otopeni s-au calificat și ele în
semifinale.

Cea de-a patra echipă calificată va fi decisă în 25 noiembrie,
când se va juca returul sferturilor dintre Gaz Metan Mediaș și BCM
Pitești (în tur 89-73), meciul fiind amânat din cauza participării
ardelenilor în Liga Balcanică.

Turneul Final Four va avea loc în 2010.

sursa Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×